Cel mai deștept adolescent din lume!

Într-o zi frumoasă de vară, trei călători zburau cu un mic avion: un preot și doi adolescenți, dintre care unul tocmai câștigase premiul la concursul Cel mai deștept adolescent din lume.

În timp ce zburau, pilotul s-a întors spre ei și le-a spus:

– Am o veste rea și una și mai rea. Vestea rea este că nu mai avem combustibil. Avionul se va prăbuși în scurtă vreme. Iar vestea și mai rea este că am numai trei parașute. Asta înseamnă că cineva va urma să moară, prăbușindu-se cu avionul.

Pilotul a continuat:

– Eu am familie. Am soție și trei copii care mă așteaptă acasă. Am responsabilități. Îmi pare rău, dar trebuie să iau una dintre parașute.

Și cu asta, a apucat o parașută și a sărit. Imediat, Cel-Mai-Deștept-Adolescent-Din-Lume a fost următorul care a luat cuvântul:

– Eu sunt cel mai deștept adolescent din lume, a spus el, s-ar putea ca eu să fiu cel care descoperă tratamentul pentru cancer sau SIDA sau rezolvă problemele economice ale lumii. Lumea contează pe mine!

Astea fiind spuse, a apucat a doua parașută și a sărit. Următorul care a vorbit a fost preotul:

– Fiule, ia tu ultima parașută. Eu sunt împăcat cu Domnul și sunt gata să mă prăbușesc cu avionul. Ia parașuta și sari.

– Liniștește-te părinte, a spus celălalt adolescent. Cel-Mai-Deștept-Adolescent-Din-Lume tocmai a sărit din avion cu rucsacul meu.

Morala:

De multe ori oamenii care sunt considerati destepti in scara ierarhica a lumii, in vreme de criza sunt cei mai fara pricepere, si pe deasupra si mandrii, orgoliosi, gandindu-se numai la ei. Dumnezeu sa ne ajute sa nu fim mandri si sa ne punem increderea in el orice ni s-ar intampla, Amin.

sursa imagine:http://csiszarbarna.picof.net

Ilustrații fierbinți, Wayne Rice.

This entry was posted in Intelepciune and tagged , , , . Bookmark the permalink.

One Response to Cel mai deștept adolescent din lume!

  1. Pingback: Cel mai deștept adolescent din lume! | Biserica "Sfânta Treime"

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *