Oricum, aveţi credinţă!

Se petrecea într-o suburbie din Detroit. Vorbitorul era Elie Wiesel, laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Subiectul: „Mai putem crede după Auschwitz?” Evrei şi neevrei deopotrivă au umplut marea sală a sinagogii ca să asculte amintirile celor care au supravieţuit cuptoarelor de la Dachau. Slab şi fragil, Wiesel a stat pe podium vreme de un ceas, povestindu-le oamenilor episod după episod din zilele pline de groază ale Celui de-al Doilea Război Mondial. Îndureraţi, cei din sală au retrăit în tăcere evenimentele din adolescenţa lui Wiesel. Ultimul episod a ajuns la încheiere. Ochii lui Wiesel s-au plecat fixând podeaua. Timp îndelungat nu s-a auzit nici un sunet în sala imensă. Apoi Wiesel a repetat întrebarea: „Mai putem crede după Auschwitz?” A clătinat încet din cap şi cu multă tristeţe a spus: „Nu, nu…” Şi a încheiat cu putere: „…dar trebuie!”

Morala:

Dacă avem sau nu credinţă nu este o opţiune. Nu a fost o opţiune pentru mama canaanită, nici pentru Elie Wiesel, nu este nici pentru noi. Mesajul acelei mame puternice a fost: „Alege să crezi!” Poate că simţi că nu ţi se îngăduie să ai credinţă: tu crede oricum! Poate nu te simţi acceptat: tu socoteşte-te acceptat! Chiar şi căţeii primesc firmiturile care cad de la masa stăpânului.

This entry was posted in Credinta and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *