Regele calator

Imparat_FranzJosef_OrdenÎn timpuri de mult uitate, trăia un rege care conducea o ţară prosperă.
Într-una din zile, acesta s-a dus să viziteze unul dintre cele mai îndepărtate colţuri ale regatului său. Când s-a întors la palat a început să se plângă de cât de tare îl dureau picioarele întrucât a fost prima datã când a străbătut o cale atât de lungã iar drumul a fost stâncos şi dificil.
Prin urmare s-a decis să ia măsuri. A poruncit oamenilor săi să acopere fiecare drum din întreg regatul cu piele. În mod cert va fi nevoie de mii de piei de vite şi va costa o uriaşă sumă de bani.
Unul dintre slujitorii săi înţelepţi a cutezat însă să-i spună regelui: “Măria ta,

de ce să cheltuiţi fără folos atâţia bani. Mai bine porunciţi să vă taie o bucată mai mică de piele cu care să vă acoperiţi picioarele”.
Regele a fost mai întâi surprins, dar într-un final a acceptat să-şi facă lui “încălţări” cu care să poată străbate toate drumurile grele ale regatului.

MORALA:
Nu mai aştepta ca lumea să se schimbe aşa încât să îţi fie ţie mai uşor, mai bine. Întoarce-ţi privirea către tine, investeşte în tine. Drumul în viaţã nu a fost şi nici nu va fi vreodată facil. Dar dacă te “dotezi” corespunzător îi vei putea face faţă cu succes

sursa imagine epaminonda-epaminonda.blogspot.com

This entry was posted in Comunicare, Intelepciune, Tineri and tagged , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *