Alături de cârciumarul bogat locuia un ţesător sărac. Acesta deţinea puţină avere, dar era mereu vesel şi în fiecare seară cânta: „Tată, Îţi mulţumesc“. Cârciumarul a ascultat mirat deseori cântarea ţesătorului. Într-o zi l-a întrebat pe vecinul lui:
– Aţi primit aşa de mult de la Dumnezeu, ca să cântaţi în fiecare seară: „Tată, Îţi mulţumesc“? Meseria dumneavoastră vă aduce puţin venit, aveţi o familie mare de hrănit şi cred că de multe ori trebuie să economisiţi.
– E adevărat, vecinule, a spus ţesătorul, dar
în legătură cu mulţumirea, lucrurile stau aşa: mulţumim lui Dumnezeu pentru ce avem, căci ne bucurăm de ceea ce ne dă, iar, pentru ceea ce nu avem, mulţumim de asemenea lui Dumnezeu, căci nu avem nevoie de ceea ce nu ne dă.
O inimă mulţumitoare arată armonie cu gândurile lui Dumnezeu. „Cine aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte“ (Psalmul 50.23). În ceea ce Dumnezeu nu ne dă, se află, cu siguranţă, o binecuvântare care, probabil, se va descoperi numai în veşnicie. Mulţumirea face fericită şi veselă inima omului.
Îi mulțumesc Lui Dumnezeu :pentru ceea ce sunt,și tot Lui îi multumesc pentru ceea ce voi deveni! Amin