Unicul Mijlocitor

minerÎntr-o istorisire veche se spune că un miner credincios lucra împreună cu un camarad necredincios în mina de cărbuni. Tocmai urmau să arunce în aer o stâncă şi trebuiau să părăsească mina înainte de a exploda pulberea. Au urcat amândoi în coş, dar mâinile care trebuiau să-i tragă afară nu aveau destulă putere să-i scoată pe amândoi deodată. Minerul temător de Dumnezeu a sărit din coş şi a zis: „Tu eşti un om nemântuit şi, dacă vei muri, sufletul tău va

fi pierdut pentru totdeauna. Cât mă priveşte pe mine, îmi încredinţez sufletul în mâinile lui Dumnezeu. Dacă voi muri, eu sunt mântuit!“. Acest om, care a arătat o dragoste aşa de mare pentru mântuirea sufletului aproapelui său, a scăpat. L-au găsit nevătămat sub dărâmături.

Pentru acel miner s-a găsit o scăpare, dar pentru Mântuitorul nostru nu s-a găsit niciun loc de refugiu, când a trebuit să plătească preţul răscumpărării sufletelor noastre. El trebuia să moară. Dacă nu murea Mântuitorul, trebuia să moară toată omenirea; nu exista altă alternativă. Prin lucrarea Sa de la cruce, Mântuitorul a devenit unicul Mântuitor pentru salvarea oricărui om care crede în El.

This entry was posted in Credinta, Dragoste, Evanghelizare, Mantuire and tagged , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *