Numai o speranţă

LupiDin vremuri străvechi, se povesteşte că un nobil rus străbătea stepa înzăpezită a ţării sale. Sania în care călătorea a fost urmărită de o haită mare de lupi înfometaţi, care voiau să-i înghită pe călători. Caii au fost biciuiţi, ca să alerge mai tare. Tot ceea ce putea să-i facă pe lupi să se oprească pentru un timp din urmărire, le-a fost aruncat, dar zadarnic. În cele din urmă, un slujitor credincios, care a trăit mulţi ani la curtea stăpânului său, a zis: „Există numai o speranţă pentru dumneavoastră. Mă voi

arunca înaintea lupilor şi în felul acesta veţi câştiga timp să scăpaţi“.

În fapta slujitorului s-a arătat o dragoste mare. Dar fără îndoială, ea era amestecată cu obişnuinţa slujitorului de a fi ascultător, sau avea sensul de acordare a onoarei conducătorului familiei, sau poate sentimentul de recunoştinţă pentru atenţia care i-a fost acordată în anii cei mulţi petrecuţi la curtea nobilului.

Morala:

Când omenirea era în cel mai mare pericol de pieire din cauza păcatelor, Mântuitorul Şi-a dat viaţa pentru cei care nu i-au făcut niciun favor, nu i-au slujit niciodată şi care nici măcar nu i-au mulţumit pentru atâtea binefaceri. În dragostea Sa cea mare, Hristos Şi-a dat viaţa pe crucea de la Golgota pentru noi. Mântuitorul este unica noastră speranţă de viaţă veşnică.

This entry was posted in Slujire and tagged . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *