Scorpionul și broasca

Un scorpion surprins de o revărsare își caută scăparea rugând o broască să-l salveze de la înec:

– Te rog, salvează-mă, ia-mă în spinare, nu mă lăsa să mă înec!

– Să te iau în spinare?! În niciun caz! Dacă te iau în spinare mă vei înțepa și voi muri.

– Nu te voi înțepa, îți jur! Nu știu să înot, iar dacă te înțep, cu siguranță mă voi îneca.

Convinsă de cuvintele scorpionului și nedorind să lase o vietate să piară, broasca acceptă ca scorpionul să se urce în spatele ei. Nu foarte departe de mal și de salvare, broasca simți cum acul scorpionului o înțeapă și veninul îi pătrunde în trup:

– Ce faci? Ești nebun? Acum vom muri amândoi!

– Îmi pare rău, îi răspunse scorpionul, înainte de a fi înghițiți de ape. Aceasta îmi este firea.

 

Foarte probabil, ați mai auzit această fabulă. Până când Dumnezeu nu schimbă natura unei persoane, ea are puterea de a te afecta și de a te infecta.

Deși transmite în aparență un mesaj simplu, puțini sunt cei care par a-l înțelege în profunzime.  Nu este de esență întruchiparea celor două personaje, importantă este morala, regăsită în ultima propoziție. Fiecare individ se va comporta, indiferent de situație, în acord cu propria sa natură.

E adevărat, natura unui individ  nu este întotdeauna ușor de descifrat…

 

sursa ilustratie: stefancociodar.wordpress.com

This entry was posted in Cer, Dumnezeu, Evanghelizare, Tineri and tagged , , , , , , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *